Melimelon


Mielatele sunt forme galenice foarte vechi, care se prepară cu miere. Mielatele reprezintă una din formele prin care un produs vegetal poate fi utilizat în scop terapeutic. Mierea extrage activele vegetale și le conservă timp îndelungat fără a mai fi nevoie de alți conservanți.

 

Astfel că principiile active ale gutuii sunt extrase de miere și rămân conservate în siropul pe care grecii antici îl numeau melimelon.

 

Melimelon era folosit de grecii antici ca medicament, pentru orice afecțiune aveau. Beneficiile acestui amestec sunt nenumărate, deoarece la beneficiile gutuii se adaugă și beneficiile mierii de albine.

 

Melimelon se prepară foarte simplu și ar fi bine să existe în fiecare casă, datorită beneficiilor multiple pe care le are pentru organism. 

 

 

MOD DE PREPARARE 

 

Se spală gutuile fără a se curăța de coajă și se taie bucățele, așa cum se vede în imagini. Se pot tăia și bucățele mai mici. Se pun apoi bucățile de gutui într-un vas de sticlă, de porțelan sau de ceramică care se poate închide ermetic și se toarnă peste ele miere de albine. Se poate face orice cantitate (dintr-o gutuie sau din mai multe kilograme de exemplu), trebuie doar o singură regulă respectată: mierea să acopere bucățile de gutui.

Amestecul se lasă închis ermetic în loc întunecat și răcoros timp de 4-5 zile, timp în care gutuile se stafidesc pentru că își lasă toată seva vindecătoare în miere. Siropul format se strecoară și se poate consuma pe stomacul gol, câte 2-3 linguri pe zi. Se păstrează mult timp, ținut la rece. 

 

BENEFICII MELIMELON

 

 

Gutuile conțin multă vitamina C, Quercitină, amigdalină, potasiu, magneziu, sodiu, zinc, fier, cupru, mangan și fluor, flavonoide, tanini, acid tanic, acizi organici, proteine, carbohidrați și mucilagii. 

 

Quercetina este numită regina flavonoidelor și se află în coaja de gutui. În timp ce 100 de grame de coajă conține 18 miligrame de Quercetină, miezul conține numai urme din ea.   

Quercetina este folosită și în tratamentul pacienților cu COVID ‐ 19, datorită acțiunii sale antiinflamatorii, anticoagulante și a proprietăților antivirale și antibacteriene pe care le are. Quercetina inhibă inclusiv tulpinile de gripă AH1N1, H3N2 și H5N1. Quercitina poate fi administrată și preventiv, pentru a susține funcția imunitară și răspunsul la inflamație, scăzând astfel riscul de infecții.

 

Gutuia are proprietăți antioxidante, antiinflamatoare, antialergice, antibacteriene, antivirale, anticancerigene, de detoxifiere, fiind un bun protector hepatic - combate afecțiunile hepato-biliare, are rol antidepresiv, reduce cu succes colesterolultensiunea arterială, îmbunătățește vederea, menţine constant nivelul de zahăr în sânge, vindecă infecții ale tractului respirator, ale căilor urinare, are efect expectorant, susține activitatea inimii, a sistemului digestiv, fiind recomandată în alergii, pentru detoxifierea de metale grele, în amigdalită, bronșită, angină,  răguseală, tuse productivă, emfizem pulmonar, inflamații ale mucoaselor, reflux gastroesofagian, colici intestinale, gastrită, ulcer, diaree cronică, dizenterie, hemoroizi inflamaţi, hepatite cronice, insuficienţă hepatică, în iritaţiile pielii, în răceală, gripă, răni, arsuri, stări depresive, anxientate, cancer.

 

Mai multe despre gutui puteți să citiți în articolul pe care l-am scris aici sau puteți viziona doar beneficiile gutuii, în video de mai jos: 

 

Mierea de albine are multe beneficii și am să amintesc acum doar câteva dintre ele: 

 

- are proprietăți antibacteriene, antiseptice și antiinflamatoare;

- conține antioxidanți care combat radicalii liberi (mai multe despre radicalii liberi și bolile pe care le provoacă, am scris aici);

- combate durerile de gât și tusea seacă;

- este energizant natural și tonic general;

- întărește sistemul imunitar;

- ameliorează simptomele alergiilor;

- ajută organismul să lupte cu oganismele patogene;

- conține probiotice care refac flora intestinală și asigură un tranzit intestinal sănătos; 

- scade colesterolul, previne diabetul și osteoporoza;

- induce un somn profund și odihnitor;

- hrănește celulele hepatice;

- bună în caz de mahmureală - elimină alcoolul rămas în organism.

 

 

Autor: Plante de leac

© 2018 - 2023. Toate drepturile rezervate.

 

 

 

 

Natura vindecă trupul și  iubirea vindecă sufletul!

Să fiți sănătoși! 

Cu drag,

Distribuie mai departe


Pentru a putea lăsa un comentariu mai jos, trebuie să scrieți numele și mesajul dumneavoastră, să bifați căsuța cu "Datenschutzerklärung" (prin care confirmați că sunteți de acord cu Politica de Confidențialitate) și apoi  să  bifați  ultima căsuță,  prin care confirmați că nu sunteți robot.  Mai trebuie să dați click pe butonul "Senden", iar mesajul dumneavoastră va fi trimis cu succes și publicat după moderare. Vă mulțumesc! 

Kommentare: 0