CAJU

(Anacardium occidentale)


Nucile caju sunt originare din Brazilia și fac parte din aceeași familie ca și fisticul și fructul mango. În timpul colonizării, arborele de caju a fost răspândit în întreaga lume de către cuceritorii portughezi. 

 

Arborele caju este veșnic verde și crește până la 15 metri înălțime. 

Cu foarte mult timp în urmă, în pădurea amazoniană din Brazilia, exista o mică sămânță în interiorul unui fruct caju care se întreaba mereu cum este lumea de afară. Auzea foșnetul pădurii, păsările, animalele, dar nu știa cum arată toate acestea. Într-o zi, a oftat atât de tare încât a fost auzită de Zâna Pădurii, care a venit îndată și a întrebat-o de ce este atât de tristă. Ea a răspuns că ar dori să nu mai fie închisă și să trăiască afară, ca să poată simți mirosul florilor, să poată privi frumusețea păsărilor și să se poată bucura de tot ce există în jurul ei. Atunci Zâna, având inima bună, a atins fructul unde era și a spus: „Biata micuță! De acum înainte, vei fi în afara acestui fruct pentru a te putea bucura de lumea exterioară”. Așadar de atunci, așa cum spune legenda😊, nucile caju cresc în afara fructelor caju. 

Așa cum se vede în imagine, nucile caju cresc în exterior, direct sub fructul galben-portocaliu. Fructele caju se mai numesc mere caju și sunt extrem de perisabile. Ele se strică în maxim 3 ore de la recoltare, interval de timp în care sunt deja prelucrate în dulcețuri, gemuri, lichior sau sucuri care se găsesc comercializate în toată Brazilia. 

 

BENEFICII

 

Nucile caju sunt o sursă importantă de antioxidanți și minerale esențiale care aduc numeroase beneficii organismului. 

Conținutul ridicat de magneziu din caju asigură o bună funcționare a sistemului nervos și muscular. Protejează împotriva crampelor, a durerilor musculare. De asemenea, caju întărește oasele, deoarece conține combinația perfectă pentru oase puternice: 100 de grame de caju conțin 38 de miligrame de calciu și 500 de miligrame de fosfor. 

 

 

Aproximativ  75% din grăsimile conținute de caju sunt acizi grași mono și polinesaturați, care scad colesterolul și trigliceridele, protejează inima și previn bolile sistemului cardiovascular.

Nucile caju conțin aproximativ 6 miligrame de fier /100 de grame, fiind astfel excelente în caz de anemie.

 

Consumul regulat de minim 50 de grame de caju pe săptămână scade cu 25% riscul de formare a calculilor biliari

Caju conține și o clasă de flavanoide care blochează divizarea celulelor canceroase, având efect antitumoral. De asemenea, consumul regulat de caju reduce și riscul de cancer la colon.

 

Caju este bogat și în cupru, un mineral esențial pe care organismul îl încorporează în enzime și care contribuie la realizarea conexiunii între colagen și elastină, asigurând printre altele și sănătatea articulațiilor

 

Nucile caju conțin proteine de foarte înaltă calitate, care ajută la construirea masei musculare. Printre aminoacizii conținuți se află și L-triptofan: 100 grame de caju conțin 320 de miligrame de L-triptofan, pe care creierul le transformă în serotonină, hormonul fericirii. Consumul de caju armonizează stările emoționale, aduc bucurie și țin anxietatea la distanță.

 

 

ÎN BUCĂTĂRIE

 

Nucile caju se recomandă a fi cosumate crude, în stare naturală, adică neprăjite și nesărate.

După ce se hidratează, nucile caju au o consistență blândă și cremoasă, cu gust delicat și untos, fiind folosite atât în prepararea dulciurilor cât și a aperitivelor. Se poate face inclusiv maioneză și brânză din caju. Mai jos vă las o poză după o rețetă proprie de cremă tartinabilă din caju, pe care o fac des pentru că este foarte delicioasă și sănătoasă. În afară de caju, am pus toate ingredientele după ochi și după gust.😊

📌 INGREDIENTE:

  • 400 gr caju crud hidratat peste noapte (am pus apă peste caju)
  •  turmeric, piper negru proaspăt măcinat, sare roz de Himalaya, usturoi uscat pulbere, o priză de chimen, una de chimion, mărar proaspăt, ceapă roșie de apă, usturoi verde, muștar Dijon, semințe de pin, ulei de cocos și câțiva stropi de oțet balsamic. 

Le-am pus pe toate la blender până am obținut consistența dorită. La final am ornat cu usturoi verde, semințe de pin, semințe de rodie.

 

Se întinde pe baghetă franțuzească prăjită sau pe ce vă place.

În caju se pot adăuga orice mirodenii doriți.

 

Poftă bună! ❤️

 

CONTRAINDICAȚII

 

Persoanele cu pietre la rinichi, alergii alimentare, intoleranță la caju, să nu consume aceste nuci.

 

 

Autor: Plante de leac

© 2018 - 2023. Toate drepturile rezervate.

Natura vindecă trupul și  iubirea vindecă sufletul!

Să fiți sănătoși! 

Cu drag,

 

Distribuie mai departe


Pentru a putea lăsa un comentariu mai jos, trebuie să scrieți numele și mesajul dumneavoastră, să bifați căsuța cu "Datenschutzerklärung" (prin care confirmați că sunteți de acord cu Politica de Confidențialitate) și apoi  să  bifați  ultima căsuță,  prin care confirmați că nu sunteți robot.  Mai trebuie să dați click pe butonul "Senden", iar mesajul dumneavoastră va fi trimis cu succes și publicat după moderare. Vă mulțumesc! 

Kommentare: 0