Fructele de soc

(Sambucus nigra L)


Ca niște perle negre strânse într-un mănunchi, fructele de soc fascinează privitorul care caută miracolul în natură. Dincolo de frumusețea lor, proprietățile tămăduitoare a fructelor de soc sunt cunoscute de secole. Legendele spun că arborele de soc este locuit de zâne și în momentul tăierii acestuia trebuie să se cânte, pentru ca zânele să poată evada din timp. Însă socul aflat lângă gospodărie, nu e bine să se taie, deoarece el protejează casa de duhurile rele. 

Socul a fost adesea plantat doar ca protecție împotriva spiritelor rele și împotriva loviturii de trăsnet, fiind considerat un copac de casă. Celții considerau socul un arbore sacru iar în legendele germanice, flautele magice sunt făcute din lemn de soc. În calendarul druidic, socul este al 13-lea arbore, care închide anul, reprezentând moartea și renașterea. Triburile germane îngropau morții sub soc, lângă casă. Iar atunci când începea să crească o ramură de soc pe mormânt, era semn că persoana decedată a găsit pacea și liniștea veșnică. Teutonii i s-au închinat socului și i-au oferit pâine, lapte și chiar bere. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea oamenii își cereau iertare de la soc dacă totuși trebuiau să-l taie. Numai văduvele și orfanii puteau să taie socul fără să atragă nenorociri, pentru că ei erau deja marcați de moarte.

 

Socul negru era recomandat deja de către medicii din antichitate, Hipocrate și Galen, pentru tratarea răcelilor și în caz de iritații ale mucoasei nazale. După bătălii, răniților li se dădea o băutură întăritoare făcută din fructele de soc.

 

BENEFICII

 

Fructele de soc  stimulează sistemului imunitar, sunt antialergice și în același timp acționează ca un puternic detoxifiant al organismului - mobilizează toxinele și le elimină prin transpirație și urină. Fructele de soc sunt folosite cu succes și în curele de slăbire, deoarece reduc semnificativ greutatea corporală, fiind cel mai renumit remediu pentru eliminarea apei reținută în exces de organism.

 

Fructele de soc coapte, conțin apă, ANTOCIANI, aminoacizi, acizi organici, taninuri, vitamina C (în cantități duble față de lămâie), vitamine din complexul B, potasiu, calciu, magneziu, vitamina A. Antocianii sunt un grup de fenoli responsabili de pigmentarea negru-violet a fructelor și au un rol foarte important pentru organism: oferă protecție împotriva radiațiilor ultraviolete, bacteriilor și virusurilor. Au proprietăți antiinflamatoare și blochează virusurile comune - rinovirusuri, virusuri gripale (cum ar fi H1N1), coronavirusuri, adenovirusuri și ecovirusuri. Antocianii din fructele de soc, luptă împotriva acestor virusuri în două moduri: împiedică virusurile să infecteze celulele sănătoase și împiedică multiplicarea virusului. De aceea fructele de soc pot fi considerate o variantă naturală și sănătoasă a vaccinurilor antigripale.

 

!ATENȚIE! Fructele proaspete de soc conțin ACID CIANHIDRIC ( s-a dovedit prezența în cantități mari a glicozidului cianogenetic sambunigrina ) care însă este distrus prin încălzire. Odată ce boabele sunt încălzite la o temperatură mai mare de 80 ° C, sambunigrina se dezintegrează, pierzând astfel efectul său toxic. De aceea, fructele de soc trebuie ÎNTOTDEAUNA FIERTE înainte de consum.

 

ÎN BUCĂTĂRIE

 

În mod tradițional, acasă se poate prepara  suc de fructe de soc, astfel:

- se fierb fructele proaspete în apă, aproximativ 4-5 minute la foc mediu (de ex. 1 kg de fructe de soc cu 200 ml de apă). Atunci când boabele sunt moi, se toarnă lichidul într-un vas iar fructul se stoarce prin sită. Se amestecă și imediat se toarnă compoziția în sticle ( de preferat închise la culoare ) și se pune în frigider pentru maxim 3 zile. Ce nu s-a consumat în 3 zile, se aruncă. Sucul se poate porționa în doze de 50 ml și se pune în congelator. Se dezgheață ulterior, doar porția necesară.  În congelator, sucul de fructe de soc se păstrează aproximativ o jumătate de an. La primul semn de răceală sau gripă, se bea o doză de 50 ml cu suc încălzit anterior, eventual îndulcit și cu puțină miere. Nu se depășește cantitatea de 200 ml/zi de suc pentru un adult.

 

Sucul de fructe de soc se găsește și în magazinele naturiste și se consumă conform recomandărilor de pe sticlă/cutie. Fructele de soc sunt comercializate și sub formă de capsule, tinctură și soluție extractivă fără alcool. Acasă se pot face siropuri sau dulceață din fructe de soc, pentru copii, însă prezența zahărului le scade mult din proprietățile tămăduitoare.

 

Pe lângă beneficiile enumerate mai sus, fructele de soc sub formă de suc, capsule, tincturi sau extrase fără alcool, sunt un remediu de necontestat și pentru constipația ocazională sau cronică, erupția herpetică, bolile oculare - îmbunătățește vederea nocturnă, alergia cutanată, psoriazis, tumori, reumatism, gută, tulburări hormonale diverse, chist ovarian, ovare polichistice, fibrom uterin. Scad colesterolul, previn apariția cancerului, înfrumusețează pielea și o reîntinerește.

 

CONTRAINDICAȚII

 

Sarcină, alăptare, diaree acută sau cronică, colită de fermentaţie, colon iritabil. Intoleranță la fructele de soc.

 

 

 

Autor: Plante de leac

© 2018 - 2023. Toate drepturile rezervate.

 

 

Natura vindecă trupul și  iubirea vindecă sufletul!

Să fiți sănătoși! 

Cu drag,

Distribuie mai departe


Pentru a putea lăsa un comentariu mai jos, trebuie să scrieți numele și mesajul dumneavoastră, să bifați căsuța cu "Datenschutzerklärung" (prin care confirmați că sunteți de acord cu Politica de Confidențialitate) și apoi  să  bifați  ultima căsuță,  prin care confirmați că nu sunteți robot.  Mai trebuie să dați click pe butonul "Senden", iar mesajul dumneavoastră va fi trimis cu succes și publicat după moderare. Vă mulțumesc! 

Kommentare: 0